Archive for the ‘Relatiile de cuplu’ Category

Posted on March 9, 2011 - by Nicoleta Leahu

Care este rolul suferintei in viata noastra?

Despartirile sunt dureroase si sentimentele pe care le simtim fata de partenerul pierdut sunt diverse, de la iubire trecem de partea celalata a urii.

Credem ca daca uram partenerul de care ne-am despartit asa scapam si de iubire. Cand de fapt putem trai cu iubirea in suflet chiar daca el nu mai este langa noi.

Cum sa fac sa nu sufar?

Asta este intrebarea frecventa pe care si-o pun cei aflati in pragul despartirii. Ar face orice doar sa nu treaca prin acea perioada de singuratate si lupta interioara.

Despartirea activeaza sentimentul de supravietuire, iar suferinta este asemeni unui pericol. Ceva din noi dispare, ceva din noi pleaca. Este momentul in care ramanem cu noi si cu ceea ce suntem.

Cat crezi ca vei putea fugi?

Stii unde vrei sa ajungi?

Stii cine esti?

 

Majoritatea dintre noi am trecut prin despartiri si daca ne uitam inapoi care este imaginea pe care o avem despre suferinta?

Eu daca ma uit inapoi imi dau seama ca pentru mine a fost benefica suferinta. Fara ea nu eram unde sunt acum, fara ea nu imi dadeam seama cine sunt si ce doresc de la viata.

Suferinta face parte din viata noastra, iar a evita sa suferi echivaleaza cu „a arunca apa din covata cu copil cu tot”. Este ca si cum ti-ai interzice placerea de a simti ca traiesti.

Mi-a luat timp sa inteleg ca a nega si evita suferinta este daca nu imposibil, cel putin dificil. Si stiti de ce? Pentru ca viata este compusa din bucurii si tristeti, din placeri si dureri. Ele pur si simplu nu pot exista una fara celalata, asa cum nu exista noapte fara zi.

Mai mult, am inteles ca atunci cand evitam suferinta este ca si cum ne-am plange ca suntem oameni. Am invatat ca fericirea nu este permanenta si ca tot ce trebuie sa fac este sa ma bucur ca am avut ocazia sa traiesc si momente de implinire.

A incerca sa eviti suferinta este ca si cum ne-am baga capul in nisip. Ea face parte din viata noastra si atunci cand incercam sa o anulam nu facem decat sa declaram un razboi pe care cu siguranta nu il putem castiga.

Ce putem face? Sa profitam de ea, astfel daca iti vine sa fii trist, lasa-te in voia acestui sentiment. Iti vine sa urli, du-te intr-un loc retras si fa-o. Iti vine sa plangi, fa-o pana simti ca nu mai ai lacrimi.

Suferinta trebuie acceptata si nu respinsa!!!

 

Daca pierdem pe cineva este dureros, insa daca stim sa transformam acest fenomen, putem ajunge sa ne mandrim cu el, deoarece face parte din viata noastra, din povestea noastra de viata. Ne-am putea gandi ca am daruit si am primit dragoste si asta este tot ceea ce conteaza.

A evita suferinta este doar o suferinta in plus!!!

 

Cum putem trece peste suferinta?

 

Doar trecand prin ea o putem depasi, doar trecand prin travaliul inerent ei. Travaliul doliului de cele mai mult ori nu este acceptat pentru ca asta inseamna sa recunoastem si sa acceptam ca cel care a plecat a disparut pentru totdeauna.

Ne cicatrizam rani, in loc sa ne cufundam in regrete, in loc sa traim suferinta care face parte din viata noastra. Este a noastra, ne ofera sentimentul ca avem ceva al nostru. De cate ori ai simtit ca ceva iti apartine in totalitate?

In loc sa iti negi suferinta, sa iti pui limite si sa iti blochezi trairile, accept-o. Ai putea sa iti spui ceva de genul „ ma iubesc si ma consolez, dar caut motive sa fiu fericit si sa iubesc, o sa investec tot ceea ce am de oferit in altcineva”.

A accepta o despartire inseamna  a te abandona unei dureri limitate pe cand a dori sa traiesti in suferinta are urmatorul rationament.  

„Daca sunt nefericit atunci voi fi ajutat si iubit mai mult asemeni unui copil”

Unii dintre noi cred ca a suferi le aduce merite, iar asta este doar o atitudine masochista. Ii si auzi spunand ceva de genul „daca ai sti cat am suferit”. In felul acesta ei cred ca daca sufera platesc un pret si asa obtin ce doresc.

Ce ar trebui sa intelegem? Ca uneori putem obtine ce ne dorim fara dureri, suferinta, plansete si pana la urma sa nu uitam ca suferinta este optionala, tine de alegerea noastra.

 

Doar traind suferinta putem sa o atenuam. Trairea ei ne ofera posibilitatea de a intelege mai bine viata. Ne ofera posibilitatea de a intra in contact cu noi insine, cu nevoile noastre ascune sau negate, cu senimentele negate si frustrarile acumulate

Vrei sa scapi de suferinta? Imposibil de luptat cu ea, de ce? Pentru ca este o lupta din care nu ai cum sa iesi invingator. Cu cat vei incerca sa scapi mai repede de ea cu atat va fi mai puternica.

Accept-o, fa-i loc in viata ta, invata sa traiesti cu ea. Face parte din tine. Poti considera ca este pentru prima data in viata ta cand ai ceva al tau.

De ce nu accepti suferinta? Ce se intampla daca treci prin cea? Ce se intampla daca o lasi sa faca parte din tine? Te temi ca vei muri? Poate fi asta o explicatie. Crezi ca fara celalat esti pierdut.

Iti imaginezi ca vei muri. Opreste-te pentru o clipa si intreaba-te, este frica mea logica? In loc sa te opresti asupra ei, cauta sa o invingi. Mergi mai departe, experimenteaz-o, invat-o, lupta cu ea si cu lucrurile noi ce ti le aduce in cale.

Suntem niste luptatori. Stim sa luptam pentru o relatie, stim sa luptam pentru o slujba mai buna. Stim sa facem orice altceva pentru altcineva. A lupta cu suferinta inseamna sa lupti cu tine si pentru tine. Sunt momentele in care ne intoarcem la noi, in care simtim ca traim cu adevarat.

Chiar daca afara este innourat, soarele este undeva dupa nori…

Cu drag

Nicoleta Leahu

Posted on January 27, 2011 - by Nicoleta Leahu

Care sunt secretele intelegerii in cuplu?

Inca din copilarie am invatat ca pentru a fi iubiti, pentru a fi apreciati si doriti trebuie sa facem ceva. Sa facem ceea ce vor ceilalti, ceea ce isi doresc ceilalti si nu ceea ce vrem, dorim si simtim noi insine. Cei de langa noi erau multumiti sa primeasca ce au nevoie fara sa le pese de ceea ce noi simtim. In acest fel am invatat “sa facem” si nu “sa fim”.

Ce se intampla atunci cand nu suntem noi? Ajunsi la maturitate suntem dominati de un sentiment cumplit de insecuritate afectiva care da nastere unei iubiri conditionate. Acest tip de iubire este dominat de nesiguranta, confuzie, teama si chiar violenta.

“Te iubesc daca…”

“Sunt multumit daca tu….”

“Nu te mai iubesc daca…”

 

Ce se afla in spatele acestor afirmatii?

Cred ca sunt foarte cunoscute astfel de afirmatii. Cel mai des le-am auzit fiecare dintre noi din gura parintilor, bunicilor si profesorilor. Asa am invatat ca pentru a fi iubiti trebuie sa facem ceva. Am invatat iubirea conditionata si felul nostru de a fi, altul decat ni l-am dori.

“Te iubesc daca inveti la scoala”

“Te iubesc daca esti cuminte”

“Te iubesc daca esti atent, dragut”

 

Sau

“Nu te iubesc daca esti rau”

“Nu te iubesc daca nu faci ceea ce iti spun”

“Nu te iubesc daca nu corespunzi asteptarilor mele”

 

Inca din copilarie am fost dirijati catre iubire. Am fost invatati sa corespundem mai mult asteptarilor celuilalt, sa facem orice pentru a-i celuilalt pe plac. Stiam ca daca ascultam de parinti suntem copii buni, demni de iubire. Am invatat orice altceva, inafara de a fi noi insine.

Care sunt consecintele la maturitate?

 

In relatia de cuplu vom cauta in permanenta sa facem totul pentru a corespunde imaginii de partener ideal, de sot/sotie draguta. Vom depune eforturi pentru a corespunde imaginii de “copil bun” invatat in copilarie fara a mai avea grija de interiorul nostru, deoarece nimeni nu ne-a invatat sa facem asta.

Ajungem sa nu ne mai stimam decat daca facem anumite lucruri, nu traim pentru a deveni constienti de rolul nostru si ne pierdem identitatea si tot ceea ce ne leaga de restul lumii. Traim in mare parte a timpului doar pentru a contabiliza reprosurile pe care avem sau nu sa ni le facem. Traim mereu intr-o stare continua de tensiune si incordare.

Viata noastra este mereu condusa de cei din jur, de ce spun ei, de ce cred ei despre noi. De ceea ce facem sau nu, de modul in care ne comportam si simtim. Astfel devenim responsabili pentru sentimentele celuilalt.

Daca celalalt este trist consideram ca doar noi suntem vinovati, “doar noi am facut ceva”. Si ca o consecinta a acestui mod de a gandi si actiona celalalt este raspunzator si vinovat la randul lui de sentimentele noastre.

Pana nu demult viata mea a fost condusa de cei din jur. De fiecare data simteam vina atunci cand imi doream ceva. Intotdeauna ma simteam responsabila pentru ca celalalt sufera sau este nemultumit. Consideram ca nu merit sa fiu iubita si ca intotdeauna trebuie sa fac ceva pentru asta.

Mi-am creat in minte o imagine ideala despre ce trebuie sa faci ca sa fii iubit. Si eram sigura ca voi reusi. Credeam ca asta inseamna sa fii iubit, sa oferi, sa dai tot ce ai mai bun. Credeam ca oricine ma poate iubi. Nici o clipa nu imi imaginam si nu ma gandeam ca cel caruia ii ofeream nu este persoana potrivita pentru a primi de la mine ceea ce au aveam de oferit.

Ce ar trebui sa facem?

 

Atunci cand ne simti responsabili de sentimentele celuilalt inseamna ca noi nu stim ca avem o personalitate. Nu stim sa il ascultam pe celalalt. A sti sa il ascultam pe celalalt prespupune a avea incredere in capacitatea celuilalt de a exista. In acest fel il ajutam sa gaseasca singur solutia la propriile probleme.

Sa fim alaturi de cineva care de exemplu este bolnav, de cineva care sufera inseamna sa acceptam ca nu avem nimic de facut decat sa fim acolo langa el, sa-i oferim simpla noastra prezenta, sa acceptam ca nu ne sta in putere sa facem ceva pentru el, altceva decat sa-i oferim prezenta noastra atenta, impresia de liniste si calm si ca nu este singura.

La fel este si in relatii. Atunci cand celalalt se simte rau, atunci cand el sinte anumite lucruri pe care ni le imputa, noi cei de langa el ii putem oferi suportul pentru a intelege ca ceea ce simte el este doar responsabilitatea lui. Fiecare dintre noi alegem sa ne simtim intr-un anume fel, decidem ceea ce simtim. Daca de exemplu eu ma simt vinovata de o anume atitudine fata de partenerul meu, eu singura aleg asta. Pot alege sa ma simt vinovata sau nu. Decizia imi apartine in totalitate. Asa cum aleg sa ma simt vinovata, la fel de bine pot alege sa nu ma simt vinovata. Alegerile sunt la mine si eu decid cum ma simt, indiferent de ceea ce spune celalalt.

De multe ori ne straduim sa facem “ceea ce trebuie”, vrem sa fim persoana care “spune ce trebuie”, antrenati de un orgoliu al performantei. Riscam in acest fel sa pierdem legatura cu noi insine si mai mult il impingem si pe celuilalt sa piarda legatura cu sine.

Cei mai multi dintre noi, in relatia de cuplu inteleg gresit sensul ajutorului pe care il ofera partenerului. A ajuta partenerul nu inseamna a-i trai starile, a-i prelua responsablitatile. A oferi ajutor sau a purta de grija celuilalt prespune a avea incredere ca celalat dispune de toate resursele pentru a iesi din dificultate.

In momentul in care il luam pe celalalt in grija noastra trebuie sa intelegem ca de fapt nu de el ne ocupam, ci de imaginea noastra de binefacatori, de salvatori, de nevoia noastra de recunostinta si de nevoia noastra de a nu avea nimic sa ne reprosam. De fapt ne ocupam de noi insine, crezand ca ne ocupam de celalat

Ce avem de facut?

Daca simtim ca traim intr-o conditionare continua in primul rand ar trebui sa invatam sa-i iubim pe ceilalti asa cum sunt si nu asa cum am dori noi sa fie.

Daca noi am invatat sa corespundem asteptarilor celuilalt atunci ne asteptam ca si celalalt sa faca totul pentru a corespunde asteptarilor noastre.

Doar atunci cand vom invata sa fim noi cu adevarat il vom lasa si pe celalalt sa fie el insusi, deoarece se spune ca “adevarata intilnire are loc intre doua fiinte vii si nu intre doua roluri”. Daca noi purtam o masca, iar celalalt o poarta la randul sau pe a lui, cee ce se intampla intre noi nu mai este o relatie ci un bal mascat.

A creste impreuna in cadrul unui cuplu reprezinta sursa unei satisfactii. A sti sa il iubesti pe celalalt asa cum este inseamna sa te interesezi cu adevarat de soarta lui. Inseamna sa il iubesti pe celalalt neconditionat, adevarata lui imagine, adevarata lui esenta.

Cu drag

Nicoleta Leahu

Posted on January 24, 2011 - by Nicoleta Leahu

Ce ne impiedica sa avem o relatie?

Te intrebi care sunt motivele pentru care nu poti avea o relatie? De ce nu poti fi fericit? De ce oamenii vin si pleaca la fel de repede cum intra in viata ta? Care sunt motivele pentru care esti nefericit?

Incontinuu cauti fericirea, in fiecare zi iti doresti linistea si astepti ca ea sa ti-o aduca cineva…altcineva.

Fara un partener te simti gol,  te simti jumatate. La noi circula „zvonul” ala ca avem vevoie sa ne gasim jumatatea…oare? Cat adevar exista in acest fel de a gandi?

Aud foarte des in jurul meu „vreau sa imi gasesc jumatatea”. Asta inseamna ca noi suntem o jumatate de om, corpul nostru exista doar pe jumatate. Isi imagineaza cineva cat de usor ne putem programa in acest fel?

Zilele trecute am auzit despre o poveste de dragoste care s-a sfarsit rau. El a facut tot ce a putut ca relatia sa functioneze. A muncit, a invesitit, a incercat sa faca in asa fel incat partenera sa nu duca lipsa de nimic. Ba chiar pentru a putea face asta a plecat sa lucreze afara din tara.

Toata agoniseala lui era depusa in contul ei. Avea incredere ca ea gestioneaza cinstit contul din banca. Nu mare i-a fost surpriza cand el a revenit in tara si banii si bunurile in care el a investit bani, sentimente, efort nu mai existau. Asa i-a spus ea si pe langa asta l-a anuntat ca relatia lor a luat sfarsit deoarece ea a intalnit pe altcineva.

Socat si-a luat bagajul si s-a indreptat catre el, jumatatea care se credea. Si de atunci sunt aproape doi ani, timp in care incearca din rasputeri sa isi faca o relatie. Nu merge, nu poate avea o relatie. Nu reuseste sa stea nimeni langa el, nu se poate implica, nu poate iubi, nu se poate darui. Cauta neincetat fericirea si linistea, insa ea intarzie sa apara.

S-a oprit un moment in loc si si-a pus aceasta intrebare „de ce nu pot avea o relatie?” Buna intrebare…a sosit timpul sa te intrebi, poate este cel mai bun moment, cel mai potrvit.

Ce fel de programe ne facem cand suferim?

Exista o vorba,  din nou spun asta. Creierul nostru ne conduce in felul in care il programam, pentru ca el este asemeni unul computer. Noi ii dam comanda, facem clik pe mouse si el face ce ii spunem noi.

In momentul in care suferim dupa o dezamagire, fara sa ne dam seama ne formam diverse convingeri.

„Niciodata nu voi mai iubi”
„Niciodata nu ma voi mai deschide in fata cuiva”
„Toate femeile sunt curve”
„Toti barbatii sunt niste porci”
„Nimeni nu merita nimic”
„Daca iubesti suferi”
„Nu voi mai da la nimeni nimic”

…si lista poate continua. Cat de familiare ne sunt astfel de convingeri? Le stim foarte bine si chiar pe dinafara.

Ai trecut printr-o despartire dureroasa?
Ai suferit?
Ai fost dezamagit?

Este momentul sa te opresti o clipa si sa iti pui intrebarea „ ce am gandit?”, „cum m-am programat”?

Suferinta doare al dracului de tare. Te face sa spui si sa faci lucruri de care nu credeai ca vei fi in stare. Gandurile sunt atat de multe si curg foarte usor. Setea de razbunare te macina in fiecare clipa si la fel ca si programele pe care ti le faci si acestea cauti sa le pui in aplicare.

Ele iti vor ghida viata pana in momentul in care ajungi sa iti pui intrebarea „ de ce nu pot avea o relatie?”.

Ce ar trebui sa intelegem?

Viata nu este asa cum noi o vedem in filme. Adica cei doi se indragostesc, se iubesc si traiesc fericiti pana la adanci batraneti fericiti fara sa fie tulburati de griji, certuri, dezamagiri. Viata insemna si altceva.

Atunci cand intram intr-o relatie ne ne asteptam ca ea va fi vesnica. Cum putem gandi asta? Nu spun ca nu exista aceasta posibilitate, insa realitatea din jurul nostru ne arata ca nu este asa.

Din dorinta de a fi fericiti nu vedem realitatea. O relatie nu insemna doar a fi fericit. O relatie presupune si faptul ca putem fi nefericiti, ca ne vom certa, ca vom suferi. Viata in relatia de cuplu nu este doar „roz” cum suntem inclinati sa credem.

Un alt lucru pe care ar trebui sa il luam in considerare este acela ca relatia pe care o incepem s-ar putea sa aiba si sfarsit, asa cum ea are un inceput. Adica unul dintre cei doi s-ar putea sa aiba la un moment dat alte nevoi. Si-ar putea schimba felul de a fi, felul in care priveste viata, chiar si optiunile in ceea ce ne priveste.

Cand vin astfel de momente, cine suntem noi sa-i spunem ce sa faca? Este el proprietatea noastra? Avem noi dreptul asupra vietii sale? Ne transformam in coducatori de vieti?
Suntem conducatorii propriilor vieti, propriilor nevoii. Atunci cand incercam sa il determinam pe celalalt sa ne satisfaca nevoile e ca si cum i-am spune ce sa manance, cum sa sa imbrace si ce sa faca in viata.

Cine stie mai bine decat noi insine care ne sunt nevoile? Cine stie mai bine decat noi insine de ce avem nevoie si cand?

Iubesti? Daca da, lasa-l sa faca ce doreste, lasa-l sa merga in de directie doreste si cu cine vrea, lasa-l liber pentru ca asta este adevarata iubire. Daca iubesti pe cineva il lasi liber.

Iubirea pentru celalalt inseamna si iubire de sine. Daca te iubesti pe tine faci exact ce ai nevoie si cand e vorba de partener este la fel, cei care fac ce isi doresc si simt se iubesc pe ei. Poti intelege asta? Atunci cand vei intelege vei reusi sa treci la un alt nivel, vei intelege ce este iubirea adevarata, vei iubi cu adevarat.

Ce inseamna a iubi?

Unii poate vor crede ca inseamna sa uiti de tine si da unul din semtimentele care ne domina este acela ca „uitam pentru o clipa sau o perioada de noi”. Insa vine un moment cand ar trebui sa ne intoarcem catre noi. Multe persoane spun ceva de genul „i-am data tot, cum a putut sa plece?”.

I-am dat sufletul meu, viata mea, timpul meu, banii mei, tot ce aaveam mai bun si? Ce datorie avea fata de tine? Care a fost motivul pentru care i-ai dat? Ai dat pentru ca ai iubit, insa nimeni nu te opreste ca iti iei inapoi ce ai dat atunci cand nu primesti nimic inapoi.

Cauta sa te opresti si sa te intrebi pentru ce dai? Si ce te tine sa stai acolo daca nu primesti nimic in schimb? Ai dat si asta inseamna ca stii sa iubesti, ca stii sa daruiesti, ca esti capabil de iubire…insa intrebarea care se pune este „cel caruia ii dai merita ce ai tu de oferit?”. Eu stiu ca atunci cand fac ceva am un scop, ma astept la un rezultat. Ce ai obtinut? Care sunt rezultatele?

Este foarte frumos sa oferi, sa stii sa faci asta insa intr-o relatie este bine sa te asiguri ca cel de langa tine merita. Poate la inceput a meritat, insa daca simti ca intuitia iti trimte semnale, nu le ignora. A iubi nu inseamna sa dai dovada de naivitate. Asigura-te ca cel caruia ii oferi merita!!!

De ce? Pentru ca de regula cel care investeste cel mai mult sufera atunci cand o relatie se termina.

Deci, asigura-te ce cel caruia ii oferi este potrvit pentru tine, ca stie sa aprecieze ce primeste, ca asa cum stie el iti raspunde, in felul lui, in ritmul lui.

„Ne simteam asa de bine”, „ a fost asa de frumos”, „ ce mult ne iubeam”. A fost…e trecut, in trecut era asa. Opreste-te pentru o clipa si traieste prezentul. Cum e? Ce s-a schimbat?  Asta este una dintre cele mai mai greseli, sa traim trecutul si sa ne legam de el, sa ne hranim cum el. Era, a fost, eram…totul e doar in trecut.

Daca prezentul nu iti raspunde nevoii tale, daca partenerul nu mai este ce a fost si impicit relatia ta, cauta-ti puterea interioara si spune ce te doare, ce vrei. Daca relatia nu te mai multumeste ai curajul sa declari asta.

Centreaza-te pe tine si priveste obiectiv situatia. Nu trai si nu te hrani cu sperante ilizorii „ de genul „va fi, va veni, vom face, poate daca fac asta, daca fac cealalta va fi bine”. Asa nu faci decat sa traiesti in viitor. Ce iti ofera prezentul asta este tot ceea ce conteaza!!!

Noi traim ca si cum ne-am afla intr-o barca. Si ce facem cand ne aflam intr-o barca? Cautam sa ne mentinem echilibrul, cautam sa plutim, vaslim si ne asiguram ca plutim cat mai mult.

Avem grija ca barca sa stea cat mai mult pe linia de plutire, nu ne asezam mai mult pe dreapta sau pe stanga pentru ca atunci ea si-ar pierde ecilibrul. Asa este si in viata, avem nevoie de echilibru pentru a supravietui, pentru a fi fericiti si impliniti si cel mai important, avem nevoie de o destinatie.

Naufragiezi, cauta sa iti restabilesti coordonatele, cauta sa ajungi la destinatia stabilita. Asta se intampla doar daca pleci in calatoria numita viata fara cele necesare, fara scopuri, fara obiective, fara limite. Asta se intampla cand te lasi pe baza cuiva, cand viata ta pluteste asemeni unei nave ratacite care poate candva va ajuge la destinatia dorita, in functie de valuri.

Vrei sa ai o relatie?

Dezamagirile de determina sa ne programam. Si daca ai ajuns sa iti pui intrebarea de ce nu poti avea o relatie? Afla ca nimic nu este intamplator. Ai ajuns sa iti pui aceasta intrebare tocmai pentru ca acum este momentul.

Cum poti avea o relatie?

Multi dintre noi dupa ce ce o relatie se termina nu ne luam lectiile de care avem nevoie pentru a merge mai departe. In loc sa ne oprim o clipa sa ne intrebam „unde am gresit” sau „ce nu am facut bine” cautam sa aruncam vina pe celalat. Doar el este vinovat, doar el a gresit. Opreste-te ti uita-te la tine!!!

Intreaba-te „ a fost persoana potrivita?”, a meritat ce ai avut tu de oferit?”, „a stiut sa aprecieze?”, ti-a raspuns asteptarilor?”. Fii sincer cu tine si stabileste care au fost motivele pentru care ai stat daca raspunsurile la aceste intrebari nu sunt asa cum stii ca meritai.

Poate cel pentru care suferi o faci degeaba. Cauta sa te intrebi daca motivele pentru care te-ai incapatanat sa stai cu toate ca stiai ca nu iti este bine sunt reale. Nu ai avut temeri, nu ai avut motive ascunse, nu ai avut beneficii pe care le-ai urmarit. Gandeste-te la toate astea si cauta raspunsurile cele mai potivite.

Fa o analiza a relatiei tale. Unii spun ca „ am dat totul”, iar cand intalnesc pe altcineva care poate merita, din cauza ca se programeaza negativ spun „nu mai dau nimic”. Si ce se intampla? Nu vor mai primi nici ei nimic. In viata si in relatii este ca si intr-o afacere.

Daca nu faci bine investitia poti sa ajungi la faliment. Cauta sa te asiguri ca cel de langa tine merita sa primeasca. Fii realist si nu nega ceea ce vezi. Sigur daca cel de langa tine iti da semne ca nu merita investitiile pa care le faci iti va da semnale mai devreme sau mai tarziu.

Asigura-te ca este presoana potrivita si daca nu este asa vei simti, doar trebuie sa iti dai voie sa vezi asta. Daca simti ca lupti pentru a obtine ceva, in ciuda eforturilor tale, mergi mai departe. Asa vei ajunge sa inveti ce inseamna sa te iubesti pe tine, vei simti puterea pe care o ai. Ai curajul de a spune ce simti, declara si cel mai important „da-ti voie sa faci asta”.

Intelege ca nu toti oamenii pe care ii intalnim sunt cei mai potriviti pentru noi si chiar daca la un moment dat ai oferit si nu ai primit ce consideri ca meriti, ce te face sa ramai acolo? Teama de singuratate? Teama ca nu vei mai intalni pe nimeni? Teama ca nu te vei casatori? Ce teama te impinge sa ramani acolo?

Atata timp cat actiunile noastre au in spate o frica, de care noi fugim ne impiedicam sa evoluam. Si care este cea mai mare provocare? Sa intram in frica, sa ne confruntam cu ea si sa intelegem ca poate raspunsul pe care il obtinem nu este cel anticipat. Doar experimentand ne dam voie sa evoluam.

Suferi? Da este normal, dar pana la urma si suferinta este o alegere a noastra. Uneori alegem sa suferim pentru ca daca am renunta la suferinta inseamna sa renuntam si la persoana dupa care suferim. In relatii totul tine de alegerile pe care noi le facem, de programurile pe care noi insine ni le implantam.

Ce este important dupa o dezamagire?

Da-ti voie sa suferi, da-ti voie sa simti tot ce ai nevoie. Stai cu tine si incerca sa te cunosti. Intra in contact cu tine si cu nevoile tale. Constientizeaza-ti temerile si fricile, recunoaste-le.
Nu cauta sa fugi de tine, cautand relatii „pansament”, asteptand sa vine cineva sa te vindece. Tu singur poti face asta, tu te poti vindeca, doar tu si nimeni altcineva.
Fa o analiza a greselilor pe care le-ai facut si evita sa dai vina pe cineva pentru asta. Pana la urma a avea o atitudine matura insemna sa iti asumi responsabilitatea greselilor  si faptelor tale.
Traieste perioada numita „travaliul doliului”. Atunci cand pierzi pe cineva este ca si cum acea persoana a murit in sufletul tau. Chiar daca mai ai sentimente pentru ea, chiar daca simti ca o mai iubesti inca nu te bloca. Decizia rationala de a incheia o relatie nu iti poate bloca sentimentele. Intelege ca daca a plecat din viata ta, il poti iubi chiar daca este departe de tine. Si cum se spune „iubeste orice dar iubeste” da-ti si tie voie sa faci asta.
Evita sa faci programe negative la adresa viitorului tau partener. Gandeste raional si logic. Daca in ciuda eforturilor tale el sau ea nu a meritat ce ai avut tu de oferit, inseamna ca nu a fost potrvit pentru tine.

Sigur exista cineva care va sti sa primeaca ce ai tu de oferit, trebuie doar sa iti dai seama de asta. Sunt atatia oameni pe lumea asta, si de ce ne-am opri la cel care nu ne merita?

Cauta sa te inconjori de oameni asemeni tie, oameni care te inteleg nu oameni care te critita, care iti spun ce sa faci si cum sa faci. Si mai mult de atat, ai grija pe viitor ce partener iti alegi. Priveste obiectiv situatia si chiar daca esti tentat sa intri intr-o relatie intreaba-te daca cel de langa tine te merita. Daca da, stai langa el, atat cat iti este bine.

Cineva ma intreba cum sa faca sa devina mai puternica? Cum? Pai lucrurile stau cam asa. Atunci cand stii care sunt nevoile tale, cand tii ce vrei si unde vrei sa ajungi, cand actionezi conform nevoilor tale, ai putere. Asta inseamna sa fii puternica, sa actionezi nu doar sa reactionezi.

Nu iubi cu limita, ofera celor care merita, alege, experimenteaza, inlatura fricile intrand in ele, investeste insa asigura-te ca vei obine beneficii, intelege ca o relatie poate avea inceput, la fel cum poate avea un sfarsit.

Iubeste-te pe tine, iar daca nu faci asta cauta sa incepi sa o faci. Accepta ca ce cel de langa tine nu este proprietatea ta si lasa-l liber. Accepta ca nevoile noastre se schimba mereu.

Afla cine esti tu, intra in contact cu tine si recunoaste-ti greselile. Invata lectiile si intra in noua relatie cu ele invatate. Accepta ca in viata totul este relativ si ca implinirea vine in momentul in care doar tu te simti implinit cu adevarat, cand ti-ai stabilit destinatia si iti cunosti limitele.

Accepta realitatea, accepta sa s-a terminat, accepta ca ai nevoie sa traiesti…poate langa alticineva?

Ai intrebari? Nelamuriri? Te astept sa dezbatem impreuna aces subiect amplu si uneori de neinteles pentru unii dintre noi.

Cu drag
Nicoleta Leahu

Posted on September 22, 2010 - by Nico

Care sunt stalpii de sustinere in relatia de cuplu?

Nu ne mai intelegeam…

Nu mergea intre noi…

O relatie de cuplu prespune angajamentul fiecaruia dintre cei doi parteneri. Asta inseamna ca cei doi sunt impreuna, ca vorbesc, ca isi comunica unul altuia nevoile, ca sunt impreuna pentru ca doresc sa fie impreuna, nu pentru ca trebuie sa fie impreuna.

Una din intrebarile pe care ar trebui sa ni le punem atunci cand incepem o relatie suna cam asa: suntem impreuna pentru ca ne dorim sau doar pentru ca trebuie?

Chiar daca la inceputul unei relatii ne luam angajamentul de a fi impreuna, pe parcurs lucrurile se schimba. Pasiunea si fericirea de la inceputul relatiei care ne uneste dispare. Cu toate acestea si in ciuda eforturilor celor doi de a mentine relatia, de a fi la fel asa cum erau la inceput ei raman impreuna, chiar daca relatia lor nu mai este satisfacatoare, chiar daca ea devine nociva si periculoasa pentru fiecare dintre ei.

Am promis…

Am spus te iubesc…

Mi-e mila de ea (el)…

Relatia nu mai este ceea ce ei isi doresc si cu toate acestea raman. Se simt ca intr-o inchisoare, pierd contactul cu ei insisi si cu lumea exterioara.

Chiar daca la inceputul unei relatii am facut declaratii, am spus cuvinte frumoase si cel de langa noi nu mai este asa cum era sau simitim ca noi ne-am schimbat, trebuie sa intelegem ca este distructiv pentru noi sa ramanem acolo. Ne mintim pe noi, il mintim pe partener si nu vrem sa-i dam impresia ca relatia emotionala inseamna mai putin pentru noi incat suntem in stare sa evadam la primul semn ca exista probleme intre noi. Acest lucur poate conduce la tensiune si niciunul dintre noi nu se va simti in siguranta.

In cuplu fiecare dintre noi cautam stablitate. Avem nevoie de asigurare din partea partenerului ca va fi langa noi. In loc de asta de cele mai multe ori suntem asaltati de tensiunea si nelinistea pe care le provoaca ambivalenta unui partener.

Cum oferim siguranta partenerului?

In mod mormal atunci cand suntem in cuplu ar trebui sa fim preocupati sa pastram un echlibru intre alegerea pe care am facut-o de a fi impreuna si modul de folosire a intelegerilor, valorilor si regulilor care sa ne tina impreuna atat in perioadele bune cat si in cele mai putin placute.

In multe cupluri, partenerii nu au timp pentru ei, si tocmai acest lucru conduce la aparitia problemelor. Angajamentul de a fi pe deplin in relatie trebuie sa fie in stransa legatura cu disponibilitatea de a petrece timp impreuna  cu celalalt.

Si cum de regula timpul este o problema si eu ca oricare dintre noi ne-am confruntat cu o astfel de situatie. Lasam relatia pe ultimul loc. Petreceam foarte putin timp impreuna. El venea la mine ca la hotel. Venea seara si pleca dimineata. Mereu simteam nesiguranta. Uneori din cauza unor mici discutii credeam ca nu mai vine. Mereu eram in tensiune. La inceptul relatiei fiecare dintre noi isi facea timp pentru celalalt. Ne intalneam in timpul zile, ne sunam foarte des, seara o petreceam impreuna. Cu timpul toate aceste servicii pe care ni le faceam reciproc au scazut in frecventa, pana au disparut de tot. In momentul in care nu mai aveam timp pentru noi, relatia binenteles s-a distrus. Negalijandu-ne pe noi reciproc, am neglijat relatia.

Lipsa de activitati comune in relatie, inexistenta unui timp petrecut impreuna provoca distantantarea de partener. Cei doi isi fac planuri separate, lucru care de cele mai multe ori transmite partenerului un mesaj de genul “eu nu mai am nevoie de tine”.

Nici celalata extrema nu este potrivita, adica prea mult timp impreuna deoarece atunci cand se intampla asta niciunul dintre cei doi nu mai au timp sa isi urmareasca interesele personale. Cand apropierea dintre cei doi este prea mare partenerii nu inteleg ca de fapt isi sacrifica propria individualitate de dragul sigurantei. Si ca o consecinta a acestui fapt isi vor pierde in timp interesul de a fi impreuna fara sa aiba de ales. Astfel stau in relatii doar pentru ca nu suporta sa fie singuri, le-ar fi prea greu sa se descurce singuri, aleg sa stea pentru copii sau pentru ca divortul i-ar confrunat cu foarte multe situatii neplacute.

Nimanui nu-i place sa fie singur sau sa simta ca este lasat in voia sortii. Din aceste motive este indicat sa pastram un echilibru intre a fi apropiati si independenti, avand proprii prieteni sau facand lucruri de unul singur. A fi un cuplu presupune sa fim impreuna insa in acelasi timp sa fim singuri ca indivizi. Ce conteaza este sa invatam sa tinem cont de propriile nevoi, dupa care sa incercam sa venim in intampinarea nevoilor partenerului.

Cum sa comunicam nevoile noastre?

Cand luam decizia de a fi impreuna, ne luam angajamentul de a avea grija unul de celalat. Cu toate ca in cursul convietuirii impreuna apar in mod firesc probleme, primul lucru pe care il facem este sa incercam ca relatia sa mearga. Simplul fapt ca ne exprimam intentia de a ramane impreuna, arata ca vrem sa trecem peste problemele aparute. Din aceste motive este bine sa comunicam partenerului intentia de a ramane impreuna.

In cuplu fiecare dintre noi avem nevoie de a petrece timp cu celalalt. In acest fel relatia se pastreaza apropiata si puternica. Din acest motiv este indicat sa ne organizam in asa fel incat sa avem suficient timp pentru a sta impreuna cat si pentru a fi singuri.

Una dintre tehnicile recomandate pentru a mentine vie flacara iubirii este rememorarea momentelor de inceput ale relatiei. De multe ori pierdem din vedere motivele pentru care ne-am ales partenerul, lucrurile care ne-au atras la el, aspectele pozitive atat ale lui cat si ale relatiei. Pentru a ramane ancorati in pozitiv este bine sa ne amintim mereu lucrurile pe care le admiram la partener, gandindu-ne ce ne-a atras la el si ce ne tine impreuna.

Firesc si natural barbatul si femeia sunt facut pentru a trai impreuna. Alegem sa traim alaturi de parteneri, intram in relatii, facem juraminte, alegem sa fim fericiti. Daca am ales aceasta cale atunci in mod constient ar trebui sa depunem efort pentru mentinerea unei relatii.

Invatam ca trebuie sa obtinem in viata cee ce ne dorim. Invatam la scoala si stim ca pentru a a fi in funte trebuie sa luam note bune. Mai tarziu, pentru a obtine si avea situatia pe care ne-o dorim trebuie sa lucram. Ne asiguram confortul de care avem nevoie. Stim sa facem foarte multe lucruri pentru a obtine ceea ce ne dorim, insa nu la fel se intampla atunci cand vine vorba de a mentine o relatie. Ca urmare, daca vrei o relatie trebuie sa depui efort. In caz contrar va condamnati la o relatie de cuplu nefericita.

Tineti cont de voi, tineti cont de nevoile partenerului, tineti cont de relatie.

Cu drag

Nicoleta Leahu

Posted on September 15, 2010 - by Nico

Cum devenim iubiti?

Copii fiind am invatat ca tot ceea ce avem de facut este sa primim. Mama este cea care ne hraneste, ne ingrijeste, isi asuma responsailitatile pentru noi.

Suntem protejati de tot ceea ce insemna responsabilitate personala.

Vine un anumit moment in care ar trebui ca parintii sa ne invete ce inseamna a fi responsabil.

Dorinta ascunsa a fiecaruia dintre noi este sa traim tot timpul ca niste copii.

Cautam un partener care sa ne ajute, sa ne sprijine, sa ne ofere suport, sa ne alinte sau sa ne ofere iubire.

Refuzam sa facem ceva, vrem sa fim serviti. Evitam sa ne asumam responsabilitatea implinirii nevoilor personale. Cautam un partener care sa fie “superman” si cu care sa traim toata viata.

Daca cel ales nu ne implineste nevoile, el este vinovat, la el este problema. El este cauza nefericirii noastre, el este vinovat pentru tot.

Ce inseamna a fi matur?

Care sunt schimbarile pe care ar trebui sa le facem pentru a fi fericiti?

Imi aduc aminte de momentele in care eram singura. Ieseam dintr-o relatie si cautam cu disperare o alta.

Singuratatea era singurul lucru care ma impingea in acele momente catre dorinta de a avea o relatie. Asteptam sa vina cineva catre mine, daca se putea ca cineva sa mi-l aduca pe “fat-frumos” fara ca eu sa fac nimic.

Pe parcurs am realizat ca lucururile stau cu totul altfel. Am inteles ca pentru a avea relatia pe care mi-o doresc trebuie sa lucrez. Nu acceptam idea ca pentru a avea o relatie trebuie sa investesc timp si energie. Nu intelegeam ca daca vreau sa fiu fericita trebuie sa schimb ceva la mine.

Pentru mine o relatie fericita presupunea doar sa intalnesc persoana potrivita. Nu ma gandeam ca o relatie are nevoie de timp pentru a evolua, iar pentru asta eu trebuia sa fiu acolo investind tot ceea ce am eu mai bun.

Toate astea m-au impiedicat sa intalnesc barbatul ideal. In relatiile mele s-a produs un blocaj intre conceptii si idei, lasand deoparte sentimentele. Imi ascundeam vulnerabilitatea motiv pentru care relatia mea intima nu era autentica.

Din cauza ca problemele mele anterioare din relatii au ramas nerezolvate in mare parte mi-am creat un zid de protectie. Refuzam sa imi impartasesc nevoile si eram distanta emotional de partener.

Constientizand problemele cu care ma confrunt am realizat ca am de luptat cu mine insumi, cu propriile mele bariere si frici.

Am inteles ca pentru a avea o relatie fericita este necesar sa evoluez si sa ma schimb.

Am inteles ca maturitatea aduce cu sine dorinta de asumare a responsabilitatii. A fi matur insemna sa imi asum responsabilitatea pentru faptele mele. Am inteles ca eu sunt cea care face, schimba, lucreaza pentru mine si pentru binele meu, pentru viata mea.

Unde gresim?

Multi dintre noi credem ca pentru a avea o relatie nu trebuie sa facem nimic. Credem ca este foarte usor si toate vin de la sine.

Cand eram mici daca nevoile noastre erau satisfacute, eram multumiti, daca erau nesatisfacute eram frustrati. Astfel ne-am creat un model de care ne folosim si in relatiile noastre. Nu vrem sa intelegem ca pentru a fi iubiti este nevoie sa fim iubiti.

Ce insemna a deveni iubit? Pentru a fi iubit inseamna sa renuntam la toate tacticile de aparare si convingerile eronate care ne ghideaza viata. Insa pentru asta trebuie sa muncim, sa inlocuim tot ceea ce credem noi despre viata cu tehnici constructive.

Este necesar sa ne schimbam ideile despre viata, despre relatii, casatorie. Schimbarea continua cu ideile pe care le avem despre parteneri, iar in final despre noi insine.

Ce ne impiedica sa ne schimbam?

Cand vine vorba de schimbare fiecare dintre noi traim un sentiment de teama. Ea este cea care ne impiedica sa avem o relatie mai satisfacatoare.

Chiar daca este parte din natura umana si chiar daca schimbarea pe care vrem sa o facem este pozitiva ne temem. Preferam in schimb zona de confort pentru a impiedica ca teama sa apara in viata noastra.

Si in modul acesta preferam sa stam in relatii nefericite, in relatii in care stagnam in loc sa ne dezvoltam. Am invatat un anumit tip de comportament si suntem rezistenti la schimbare

Atunci cand iti este teama, atunci cand frica pune stapanire pe noi, perferam sa suferim in loc sa luptam. Nu ne gandim nici macar o clipa ca frica poate fi uneori ca si o durere. O simtim doar o singura data, dupa care o si uitam.

Acestea sunt motivele pentru care multi dintre noi trecem prin relatii de parca am dormi. Ne complacem in relatii care ne duc foarte putina placere si traim vieti secatuite, de rutina, lipsite de satisfactii si dam vina pe cei din jur pentru, pe parteneri pentru nefericirea noastra.

Suntem prizonierii fricii de schimbare si decat sa invatam un alt comportament, un alt stil de a relationa cu celalat preferam sa ne despartim si separam de  partener. Nu intelegem ca dusmanul se afla doar in noi.

Este doar umbra noastra pe care nu vrem sa o acceptam si pe care o negam. Si cu cat o negam mai tare cu atat ea va incerca sa iasa mai mult la suprafata.

Gresim in relatii cand asteptam ca lucrurile de care avem nevoie sa ne vina usor, fara sacrificii. Asteptam ca o relatie sa ne vindece de toate suferintele.

Imi aduc bine aminte momentul in are mi-am inceput foarmarea in terapia de familie.

M-am speriat. Nu imi imaginam ca pentru a avea o relatie fericita si implinita sunt atatia factori implicati. Nu credeam ca trebuie sa depun atat de mult efort pentru a avea o relatie implinita.

Mi-am pus intrebarea “dar chiar asa de complicat este sa ai o relatie?”. Da, asa este. O relatie poate fi fericita si implinita doar atunci cand o consideram o modalitate prin care ne putem dezvolta si schimba pe noi insine.

Ce ar trebui sa facem?

Primul lucru pe care ar trebui sa il facem este sa ne gandim la noi. Saa intelegem ca suntem fiinte complete si sprituale, iar daca simtim ca suntem incompleti sa cautam sa ne refacem intregimea si sa ne transformam gandurile, considerate cei mai mari dusmani ai nostri.

Cum ne putem transforma? Permitand sa iasa la suprafata toate partile din noi pe care le-am negat. In acest fel alungam masca sub care se ascunde vulnerabilitatea si caracteristicile omenesti, afland adevarul despre noi insine.

Doar asumandu-ne cu dragoste lucrurile de care ne este cel mai frica suntem in stare sa ne restabilim echlibrul de care avem nevoie.

Daca vrem sa traim fericiti alaturi de partener avem nevoie sa ne cunoastem in primul rand pe noi, sa intram in contact cu partile din sinele nostru si sa ne respectam intai pe noi. Doar asa putem ajunge la iubirea de sine, doar asa devenim iubiti.

Asta insemna adevarata iubire…te iubesti pe tine stii sa iubesti si cum vrei sa fii iubit.

Cu drag

Nicoleta Leahu

Posted on September 9, 2010 - by Nico

Care sunt motivele pentru care alegem sa ne indragostim?

Aud foarte multa lume in jurul meu spunand “vreau sa iubesc”, vreau sa fiu iubita”, “vreau sa ma indragostesc”. In toate afirmatiile este vorba de altcineva. Adica vrem sa iubim pe cineva, vrem ca cineva sa ne iubeasca, vrem sa ne indragostim de cineva. Cati dintre noi ne-am intrebat “cum sa ne iubim pe noi insine?

Suna ciudat sa spui “Vreau sa ma iubesc pe mine!”

Un pasaj din biblie spune cam asa “iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti”.

De unde porneste iubirea?

Pe cine trebuie sa iubim ca sa stim ce inseamna a iubi?

De unde stim cum vrem sa fim iubiti daca nu ne iubim pe noi?

Inca de mici am fost invatati sa nu fim egoisti, sa-i iubim pe ceilalti, familie, prieteni, colegi. Mai bine spus pe toata lumea. Nimeni nu ne-a invatat ca trebuie sa ne indreptam atentia si asupra noastra. Daca ne gandim la noi inseamna ca ceilalti conteaza mai putin si acest lucru avea consecinte asupra noastra.

Ne lasam pe noi, avem grija de orice altceva decat interiorul nostru. Ceilalti sunt mai importanti decat noi. Ca urmare nevoile noastre sunt mereu neimplinite. Viata pare o suferinta, relatiile sunt de nesuportat.

Cautam mereu fericirea si atata timp cat noi ne ocupam de ceilalti ea intarizie sa apara sau trece pe langa noi, incapabili sa o vedem.

Ne lasam in voia sortii, ne simtim batuti de vant, ne simtim goi.

De ce se intampla asta?

 

Din cauza ca nu suntem obisnuiti sa ne centram pe noi, cu toate ca natural simtim asta, cautam tot felul de modalitati de a ne sabota.

Daca iubirea pentru ceilalti este mai importanta, atunci in mod logic inventam si cautam tot felul de scuze pentru a nu ne iubi pe noi insine. Si daca sunt momente in care stim ca ceea ce facem nu este bine, daca simtim ca interiorul nostru nu este in acord cu nevoile celorlalti ne simtim vinovati.

De cate ori nu ne auzim parintii spunand “eu contez mai putin, voua sa va fie bine”. Aceasta conceptie am preluat-o si noi, insa ea este valabila doar in relatia parinte-copil. Ne ghideaza viata, relatiile si ne instraineaza de noi, de ceea ce suntem, de ce ne dorim, de ceea ce vrem sa fim cu adevarat, de esenta fiinitei noastre.

 

Daca suntem invavati sa ne concentam doar pe iubirea fata de ceilalti normal

si de la sine ne consideram vinovati pentru tot ceea ce ni se intampla, consideram ca nu avem valoare si toti ceilalti din jurul nostru ne sunt superiori.

In acest fel ajungem sa nu ne mai respectam si ne consideram nedemni de dragoste.

 

Ca urmare a lipsei de centrare si iubire fata de propria persoana cautam tot timpul sa ne invinovatim. Niciodata nu sutem multumiti de noi, niciodata nu aratam bine si tot timpul gresim si ne invinovatim. Toti ceilalti din jurul nostru sunt mai buni decat noi. Tot ceea ce li se intampla lor rau este vina noastra. Nu am facut suficient, destul de bine motiv pentru care le preluam responsabilitatile.

Relatiile mele au mers prost din cauza ca eu nu am stiut cum sa ma iubesc pe mine. Dorintele si nevoile partenerului au fost intotdeauna mai presus de nevoile mele.

Ma concentram doar pe nevoile partenerului si uitam de mine. Pur si simplu nu existam. Faceam parte din categoria femeilor care ofereau mereu si mereu, fara sa ceara si sa primeasca. Nu stiam sa primesc.

Tot ceea ce stiam era sa dau. Nu imi declaram nevoile, motiv pentru care celuilalt ii cream impresia ca scopul meu este doar sa ingrijesc si sa ofer. Nu intelegeam ca am un interior de care trebuie sa ma ingrijesc chiar daca sunt intr-o relatie.

Chiar ma aud spunand “acum am relatie, trebuie sa ma ocup de ea”. Si cu cat ma neglijam pe mine, cu atata simteam cu relatia mea se duce. Cu cat ofeream mai mult, cu atata mai putin primeam. Si daca relatia se destrama, normal vina era a mea.

Daca partenerul meu era nemultumit in ciuda eforturilor pe care eu le faceam, binenteles consideram ca este vina mea. Eu nu sunt suficient de buna, eu nu stiu sa dau, eu nu stiu sa fiu asa cum el isi doreste, El este mai bun decat mine.

Acum a realizat ca de fapt nu era vina mea. Da am fost vinovata doar ca nu m-am iubit suficient de mult pe mine, ca nu m-am respectat pe mine asa cum il respectam pe el, ca  nu am avut grija de mine asa cum avut de el.

Nu intelegeam ca intr-o relatie exista pe langa nevoile partenerului si nevoile mele. Credeam ca a avea o relatie inseamna sa renunt la mine.

 

Cum sa te comporti in relatia cu partenerul?

A iubi insemna a darui. In relatia de cuplu in mod normal si natural dorintele partenerului ar trebui sa fie importante pentru noi. Satisfacem nevoie partenerului, insa nu doar pe ale lui.

Trebuie sa intelegem ca si noi avem nevoi, dorinte, pasiuni. Trebuie sa intelegem ca in relatie sunt EL, EA SI EI. Adica  nevoile mele, nevoile lui, nevoile legate de relatie.

Oferim partenerului, dupa care asteptam sa primim. Ii lasam spatiul de care are nevoie. Il lasam sa faca lucrurile pe care si le doreste si de care are nevoie, ii raspundem cerintelor, insa acelasi lucru trebuie sa fie si el capabil sa faca pentru noi. Daca de exepmplu el are o pasiune, facem tot posibilul sa il lasam sa se bucure de ea. Aceasta este nevoia lui, suntem alaturi de el, il sprijinim insa si noi la randul nostru avem dreptul sa ne bucuram de pasiunile noastre.

Asa cum in univers exista un echilibru, la fel ar trebui sa fie si in relatie. Daca nu te sprijina, daca te limiteaza, daca in prezenta lui nu poti fi tu, daca simti ca esti mereu nemultumit, daca simti ca nu primesti si doar stie sa primeasca, fara sa ofere ceva in schimb, fii convins ca stai langa persoana neporivita. Daca te iubesti pe tine, daca te respecti, stii ce ai nevoie, stii ce ai de facut…stii.

Cum invatam sa ne iubim?

Primul luru pe care ar trebui sa il facem este sa ne definim ce insemna o relatie. Ce insemna, ce presupune si cum vrem sa fie.

Sa intelegem care sunt convingerile care ne ghideaza viata. Sa stabilim clar definitia respectului fata de noi insine si sa stabilim ca vrem sa ne iubim.

Mie imi spunea terapeuta mea, “Nico, tu nu te iubesti pe tine, din cauza asta suferi”. La momentul acela nu intelegeam ce insemna asta. Am intrebat-o “cum trebuie sa fac sa ma iubesc pe mine, de unde trebuie sa incep?”.

Asa am inceput eu sa ma iubesc pe mine. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa imi mangai corpul atunci cand fac dus. Acela a fost momentul in care mi-am manifestat pentru prima oara iubirea fata de mine. Mai apoi am constientizat ca am un interior de care trebuie sa am grija. Am o inima pe care trebuie sa o mangai.

Pentru a putea face asta trebuia sa imi las trecutul in urma. Sa imi acord intelegere pentru faptul ca am gresit in primul rand fata de mine. Sa privesc cu intelgere greselile mele si sa ma iert pentru ele. Sa inteleg ca ceea ce am facut a fost doar ceea ce am stiut in acel moment, promitandu-mi mie ca ce va fi de acum incolo este cu totul altceva. Mi-am spus “atata am stiut sa fac, ceea ce conteaza este ce fac de acum incolo”.

Nu intelegeam care sunt motivele pentru care ma simteam mereu vinovata fata de cei din jur. Am inteles si asta. De fapt nu fata de ceilalti ma simteam vinovata, ci fata de mine, pentru ca nu faceam ce simteam, ce doream, ce aveam nevoie.

Daca de exemplu simteam ca nu mai doresc o relatie, faptul ca ma gandeam sa-mi parasesc partenerul ma facea sa ma simt vinovata si eu credeam ca ma simt vinovata fata de el, imi pasa de el, de suferinta lui si nu de mine. Am inteles ca vinovatia venea din mine, era fata de mine. Fata de nevoile mele, fata de dorintele mele.

Mai apoi am invatat sa ma accept pe mine asa cum sunt, cu bune si cu rele. Am invatat sa ma iert pentru greselile mele, pentru ca daca nu ne iertam pe noi insine inseamna ca nu ne iubim ai astfel nu avem cu sa-i iubim pe ceilalti cu adevarat.

Concentrandu-ma asupra interiorului meu, am inceput sa am incredere in frumusetea mea interioara.

Mi-am dat voie sa fiu egoista din cand in cand. Am inceput sa imi doresc sa ma simt bine si daca inainte saream mai mult in ajutorul celorlalti, acum prima data sar in ajutorul meu. Eu sunt prima careia trebuie sa ii ofer ajutor. Acela a fost momentul in care am inteles ce imi spunea o la o discutie o buna amica. Ea spunea asa “cine spune ca eu trebuie sa ofer ajutorul celorlalti?”, la care ea raspude “prima careia trebuie sa-o ofer ajutorul sunt eu”.

Am realizat ca a te iubi inseamna a te sprijini, motiv pentru care sunt intelegatoare cu mine, rabdatoare, sunt cea mai buna prietena a mea. Ma bucur in fiecare moment de existenta mea, pentru ca doar in felul acesta pot fi pentru cei din jurul meu o prezenta placuta.

Mi-am dat seama ca viata nu este facuta doar din momente placute, ca fiecare dintre noi avem dificultati peste care trebuie sa trecem si cu care ne confruntam.

Acestea sunt modalitatile prin care incepem sa ne iubim pe noi. si pentru ca schimbarea trebuie sa plece intotdeauna de la noi pentru a obtine schimbarile de care avem nevoie exista cateva modalitati prin care putem contiuna acest proces si cu cei din jur. Fara ele iubirea de sine nu poate fi completa.

Invata sa spui deschis celor din jur si partenerului tau ce simti, ce nevoi ai, ce iti doresti pentru a fi fericit, ce te deranjeaza, ce te enerveaza, ce nu suporti, cum vrei sa fii sprijinita de el, care sunt pasiunile tale, ce te sperie dar si ce te doare.

In acest fel vorbesti in numele sinelui tau si astfel  vindeci acea parte din tine care a fost ignorata, a suferit sau nu a fost ascultata. Doar atunci cand vom exprima ceea ce simtim ne vom da seama ca suntem demni de iubire, atat de noi insine cat si de ceilalti.

Daca cei din jur te supara, exprima acest lucru. Asuma-ti acest risc, doar asa cei din jur isi vor da ceama ce simti si care sunt nevoile tale. Risca dar in acelasi timp ofera-ti posibilitatea de a fi vulnerabil.

In orice moment actioneaza in numele iubirii de sine. Actioneza, fa lucruri noi, asuma-ti riscuri pentru ca de fiecare data cand rezultatele vor fi pozitive vei obtine confirmari ca ai forta, esti puternic, vei simti ca viata este frumoasa, iar tu esti parte din ea. In acest fel creezi o noua realitate care iti confirma propria valoare.

Foarte usor ne angajam pentru ceilalti. Ce ar fi sa incepi de astazi sa te gandesti la tine, mai mult la tine?

Foare des ne auzim spunand “nu mai stiu cine sunt?” De ce spunem asta? pentru ca nu ne iubim, pentru ca nu constientizam ca noi traim, pentru ca ne dam la o parte, pentru ca traim doar prin ceilalti. Viata si imaginea noastra depinde de cei din jur.

Alege sa traiesti prima data pentru tine, pentru nevoile si dorintele tale. Da-ti voie sa fii egoist, ai voie. Cei care stiu sa fie egoisti stiu sa isi apere interesele si nevoile, asta e partea buna atunci cand esti egoist.

Este un lucru rau? Nu, cu siguranta. Asta este motivul pentru care decide sa  actionezi in numele tau. Cauta sa afli si sa stii cine esti. Decide ca meriti iubire, ti se cuvine, meriti sa fii fericit. Incepe prima data cu tine. Vei fi uimit de schimbari!

Cu drag

Nicoleta Leahu

Posted on September 8, 2010 - by Nico

Care sunt motivele pentru care alegem sa ne indragostim

De ce s-a schimbat?

De ce nu mai e la fel?

“Nu mai esti cel pe care l-am cunoscut. Esti cu totul altfel. Te vreau ca la inceput…..”

Reprosuri…dorinte …nevoi neimplinite…suferinta…dezamagire…

Ajungi sa simti ca a iubi inseamna doar a suferi. Stai langa el si ai senzatia ca nu il mai cunosti, cu toate ca odinioara ti se parea sau cel putin aveai senzatia ca il cunosti de o viata. Parca ai trait toata viata alaturi de el.

Si totusi….

Totul ti se parea cunoscut si dintr-o data totul ti se pare strain. Simteai implinirea iar acum simti vidul. Il simteai aproape si acum e din ce mai departe de tine…cu fiecare zi tot mai departe.

De ce simtim la inceput ca am intalnit in sfarsit persoana la care visam inca de mici copii ca apoi totul sa se spulbere fara sa realizam ce se intampla?

Pentru ca la inceput visele noastre erau pe care sa se realizeze, prindeau contur. Toate astea datorita imaginatiei noastre, proiectiilor si dorintelor noastre ascunse.

Cam asa se intampla la inceputul fiecarei relatii. Sentimentele de iubire ne inunda intreg corpul. Intreaga noastra fiinta vibreaza in acord cu cu el si universul din jurul nostru.

Timpul petrecut impreuna este special si diferit de cel al tuturor din jurul nostru. Il sauram si memoram, iar apoi il rememoram.

Povestim inceputul cu fiecare ocazie, ne minunam de noi, de felul in care ne-am cunoscut, de sentimentele traite.

Culorile par altfel, mancarea are alt gust. Simti ca ai mai multa energie si viata are alt gust si sens. Te simti mai jucaus si mai optimist. Te simti vrednic de cel de langa tine.

Renunti la toate dependentele care inainte iti aduceau satisfactie. Renunti la dulciuri, alcool, tutun, televizor in favoare iubirii. Totul ti se pare usor, totul este foarte simplu. Banii sau puterea nu mai au nici o importanta pentru tine.

Te simti mai iubitor, iar banii si puterea nu mai au nici o valoare pentru tine. Esti mai tolerant si mai deschis, lucru care te mira si pe tine.

Acum vezi lumea prin lentilele originare, asa esti tu atunci cand iubesti, cand te indragostesti, atunci cand esti plin de viata. Asta esti tu si asta ar trebui sa fim…plini de iubire.

Care este chimia iubirii?

La inceputul unei relatii, in timpul fazei de atractie creierul secreta dopamine si norepinefrina, substante care ne fac sa vedem viata in roz, un puls rapid, o cantitate mai mare de energie si un simt ascutit al perceptiei.

Cei care se iubesc vor sa fie impreuna in fiecare moment al zilei. Creierul isi mareste productia de substante narcotice naturale, endorfine si enkefaline, substante ce maresc sentimentul de confort si securitate.

Asta este explicatia pentru care ne simtim plutind pe un nor.

Dragostea, sentimentul ca iubim si suntem iubiti, sentimentul ca in sfarsit apartinem cuiva, este trait atat de intens, incat uneori avem impreia ca suntem singurii care suntem capabili de a simti asa. La nivel fizic este trait totul foarte intens. Intreg corpul nostru vibreaza in fata persoanei iubite.

Din punc de vedere fiziologic acestea sunt schimbarile produse, insa din punc de vedere psihologic, dragostea romantica este doar o creatie a mintii inconstiente.

Care este explicatia dragostei romantice?

Motivul pentru care avem sentimente atat de profunde si curate la inceptul unei relatii este ca in sfarsit credem ca ni s-a dat o sansa de a fi ingrijiti.

Simtim ca in sfarsit ajungem cu partenerul sa traim ceea ce am trait in relatie cu mama. Simbioza traita la inceptul vietii, vine din nou acum sa ne vindece.

Simteam ca ma unesc cu el. Simteam cu corpul meu vibreaza in prezenta lui. Il simteam aproape de mine.

Sentimentul era coplesitor cand era in prezenta mea. Ne uneam si il simteam in interiorul meu. Cand pleca sa simteam goala si ravasita. Sufeream pana venea clipa reintalnirii si il asteptam cu asa drag si dor, asemeni unui copil care isi astepta mama.

Eram cu el si sufeream doar la gandul ca intr-o zi poate pleca. Imi era fica de acest moment asa cum unor oameni le este frica de moarte.

Ii spuneam “stiu ca deabia te-am cunoscut, insa eu simt ca te cunosc deja. Am senzatia ca am mai trait cu tine, am senzatia ca parca esti de cand ma stiu langa mine”. Este incredibila aceasta senzatie.

Mai apoi gandindu-ma in trecut nu puteam identifica vreun moment din viata mea in care sa nu il fi cunoscut. Desi eram de putin timp impreuna nu imi puteam aminti o perioada in care sa nu il fi cunoscut.

Cand eram cu el nu ma mai simteam singura, ma facea sa ma simti intreaga si implinita, iar pana atunci ma simteam de parca am hoinarit toata viata.

In sfarsit simtiam ca iubesc cu adevarat. Simeam ca il iubesc atat de mult, incat nu asa fi putut trai fara el.

De ce alegem sa ne indragostim?

Totul isi perde din mister daca ne amintim ca noi ne alegem iubitii pentru ca acestia seamana cu cei care au vut grija de noi in copilarie.

Asta este motivul pentru care avem sentimentul ca “il cunoastem de o viata” pe cel ales. La nivel inconstient suntem din nou in legatura cu cei care ne-au purtat de grija.

Asta este motivul pentru care in sinea noastra credem ca de data aceasta partenerul ne va satisface cele mai profunde si fundamentale dorinte din copilarie nesafisfacute. De data asta credem ca cineva va avea grija de noi si nu vom mai fi singuri.

Mai apoi, pentru inconstient, a avea o relatie intima si de dragoste seamana foarte bine cu sentimentul pe care un copil il traieste in bratele mamei sale si acest lucru ne creeaza iluzia de siguranta, securitate si aceeasi absorbtie completa pe care o simteam atunci.

Cei doi pariticipa la un proces asemeni felului in care mamele sunt legate de nou-nascuti. Isi intaresc iluzia ca sunt parinti surogat unul pentru celalalt declarand unul celuilalt “te voi iubi asa cum nu te-a iubit nimeni niciodata”, mesaj pe care mintea inconstienta il interpreteaza in sensul “mai mult decat mama si tata”.

Implinirea pe care o simtim alaturi fata de celalalt are ca explicatie faptul ca fara sa ne dam seama alegem pe cineva care manifesta chiar trasaturile care ne-au fost rapite in copilarie.

In acest fel o persoana care si-a reprimat sentimentele va alege pe cineva care este neobisnuit de expresiv sau o persoana care nu si-a permis sa se simta bine in ceea ce priveste propria sexualitate va alege pe cineva care este liber si senzual. In acest fel oamenii cu trasaturi complementare cand se indragostesc se simt brusc eliberati de toate acele reprimari din copilarie.

Cum se explica sentimentul ca am muri daca partenerul ne-ar parasi? Prin faptul ca indragostitii transfera responsabilitatea de supravietuire de la parinti la partener, fara a realizeze ca fac acest lucru.

Partenerii prin simplul fapt ca raspund nevoilor neimplinite ale copilariei devin aliatii nostri in lupta pentru supravietuire. Daca ne-am desparti ne-am pierde sensul unitatii pe care l-am recapatat. Am deveni din nou truncheati, creaturi pe jumatate, separate.

In interiorul nostru s-ar crea sentimente de singuratate, de anxietate, iar lumea exterioara ni s-ar parea straina, iar la final ne-am pierde noua constiinta formata.

Ce ar trebui sa stim?

In orice situatie este bine sa stim ca iubirea este cea care vindeca orice. Ea este cea care ne implineste. Compania celuilalt este o alinare pentru noi. nu ne mai simtim singuri si izolati, iar pe masura ce nivelul de intimidate creste, exista posibilitatea dezvaluirii.

Vorbim despre durerile si suferintele din copilarie, suntem alinati si compatimiti. Simtim ca partenerul este langa noi, gata in orice moment sa ne asculte si sa ne sustina.

Asta inseamna iubirea adevarata, asta inseamna iubirea. Si pe langa toate acestea, pe masura ce nivelul de intimitate creste, devenim tot mai absorbiti de lumea celuilalt. Nu il judecam, nu interpretam si nu comparam ceea ce ni se dezvaluie cu experientele proprii.

Dragostea romantica aduce cu sine pe langa cuvintele frumoase si momente de empatie pentru vindecarea ranilor. Comunicam din priviri. Stim ce anume are nevoie partenerul nostru.

Ne dam seama daca are nevoie de mai multa ingrijire, jucam bucurosi rolul de mama sau de tata. Daca partenerul doreste mai multa libertate, noi ii acordam independenta, daca simte nevoia de mai multa siguranta noi il protejam si il linistim. Ne coplesim unul pe celalalt cu gesturi de dragoste spontane, contrar celor de care am fost privati in copilarie.

De ce ajungem sa suferim?

Am vazut care sunt motivele ascunse care ne imping sa ne indragostim sis a iubim. Cu totii am trecut prin experiente frumoase in calatoria noastra. cu toate aceste ajungem la un moment dat sa ne simtim goi alaturi de cineva, singuri alaturi de partener. Nu vrem sa renuntam la el, pentru ca teama de moarte ne impinge sa ne dorim sa traim, chiar in orice conditii, doar sa traim.

Chiar daca ne simti goi, chiar daca ne simtim singuri ne incapatanam sa ramanem acolo. Cu toate ca partenerul nu ne raspunde nevoilor ne dorim cu disperare sa il schimbam. Nu realizam ca nu el este cel care ne poate implini. El nu poate mai mult, el nu cunoaste iubirea, el nu ne poate implini nevoile.

Nu iti rapunde nevoilor?

Viata langa el ti se pare goala?

Simti un gol in suflet?

Te simti singur?

Duci o lupta continua impotriva lui?

Simti ca el a devenit dusmanul tau si nu aliatul tau?

Alege sa pleci mai departe. Nu iti limita cautarile. Nu iti inchide drumurile. Cauta sa fii multumit de tine si de viata ta. Alege sa fii langa cel care te merita si care te implineste, chiar si pentru o perioada scurta de timp.

A iubi nu insemna sa suferi…a iubi inseamna sa fii fericit…a iubi incepe cu iubirea de sine.

“Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti” spune un pasaj din biblie, insa cum sa iubesti pe cineva daca nu stii sa te iubesti pe tine?

Incepe sa te iubesti pe tine…

Cu drag

Nicoleta Leahu

Posted on September 1, 2010 - by Nico

Cum ne influenteaza experientele din copilarie relatia de cuplu

Care sunt motivele pentru care nu reusim sa avem o relatie de cuplu?

De nu stim sa fim fericiti in cuplu?

Care sunt motivele pentru care alaturi de partener ne simtim “singuri”?

Pentru multi dintre noi daunele psohologice si emotionale suferite in copilarie sunt o realitate. Putini sunt cei norocosi care au crescut intr-un mediu sigur, plin de iubire, securizant.

Fie ca am suferit traume fizice, emotionale, fie ca am asistat la divortul parintilor sau nu am fost tratati ca o fiinta complexa, toate acestea isi pun amprenta asupra vietii noastre ulterioare.

Cu toate acestea, nici un parinte, indiferent de cat de devotat este nu este capabil sa raspunda nevoilor noastre in continua schimbare.

Toate evenimentele din copilarie intr-o masura mai mare sau mai mica isi pun amprenta asupra asteptarilor ascunse pe care le avem intr-o relatie.

Fiecare dintre noi tanjum dupa atentia parenerului. Intalnim pe cineva si toata atentia noastra este directionata asupra lui. Vrem sa fie mereu in preajma si sa facem totul impreuna. Simtim nevoia prezentei sale in fiecare moment.

Cand pleaca de langa noi simtim un gol in suflet. Ne simtim abandonati si tristi. Il vrem inapoi, il vrem in preajma noastra si facem tot ce ne sta in putinta sa ii rapim tot timpul si atentia pentru noi.

De regula asa se intampla la inceputul unei relatii. Traim in simbioza cu partenerul, facem tot impreuna, stam foarte mult impreuna. Pe masura ce relatia evolueaza, unul dintre parteneri se distanteaza, moment in care incep conflictele.

De ce nu mai stai cu mine?

De ce nu ne mai vedem asa de des?

De ce te-ai schimbat?

Incepem sa ne gandim ca ceva nu este in regula cu noi. credem ca pentru a avea atentia partenerului este nevoie sa facem foarte multe lucruri. Ii facem program, ii limitam timpul, iar el incepe sa se retraga tot mai mult.

Simte nevoia sa fie inconjurat de alti oameni, vrea sa se implice si in alte activitati.

Vrea sa fie el cel care era inainte, insa impreuna cu tine.

Multi dintre noi nu putem intelege o astfel de schimbare. Cautam motive pentru indepartarea lui.

Incepem sa ne simtim neiubiti, abandonati si incepe lupta.

Toate ar fi foarte simple daca am intelege care sunt motivele care stau la baza acestor sentimente. Toate s-ar rezolva daca am sti unde sa cautam si ce probleme sa rezolvam la noi pentru a putea ramane langa cel dupa care tanjim asa de mult.

Care sunt explicatiile acestui tip de comportament?

Inceputul…

Din momentul conceptiei, fetusul traieste prin schimbul de lichide dintre el si mama sa. El nu are nevoie sa manance, sa respire, sa se apere si este alintat de bataile ritmice ale mamei sale. Duce o existenta linistita, plutitoare, fara efort experimentand un sentiment de uniune.

Toate acestea iau sfarsit atunci cand are loc nasterea. In primele luni copilul nu face distinctia dintre sine si lume, nu stie ca este o fiinta independenta.

Este stadiul in care traim prin parinti. Ca adulti se pare ca avem o amintire a a acestui stadiu al integritatii originare. Paradoxul este ca in relatia de cuplu ne asteptam ca partenerul sa ne restituie acest sentiment de integritate.

Tristetea vine sa ne apase atunci cand partenerul nu ne implineste aceasta nevoie, cauza principala a nefericirii noastre.

Sentimentul de unitate pe care il experimenteaza un copil in primele luni de viata dispare treptat. Incepe sa isi perceapa sinele distinct de restul lumii, constientizeaza lumea exterioara. Incepe sa isi dea seama ca mama lui nu este tot timpul langa el.

Reusita copilului de a se simti legat dar in acelasi timp independent de mama sa are un impact asupra relatiilor sale ulterioare.

Daca este norocos va fi capabil sa faca distinctia dintre sine si alti oameni, dar sa se simta in acelasi timp legat de acestia. Va vea limite flexibile, pe care le va mari si micsora dupa dorinta.

Un copil care are parte de experiente dureroase in acest statiu se va simti fie izolat de cei din jurul sau fie va incerca sa fuzioneze cu ei, nestiind sa distinga dintre sine si acestia din urma. Acesta lipsa de limite ferme va fi o problema  problema in cadrul relatiilor.

Pe masura ce copilul creste atentia lui nu mai este directionata doar catre mama, ci si catre celalti din jurul sau. Incepe sa vorbeasca, spune ce vrea, are nevoi care trebuie satisfacute cu orice pret.

Ca si parinti nu au timp sa se ocupe de noi. Din cauza lipsei de timp ne omoara dorintele entuziaste carora  dorim sa le dam viata. Ne simti lasati pe dinafara din cauza fratilor, din cauza prioritatilor vietii, moment in care copilul incepe sa se inchida si retrage in sine.

Copilul are nevoi care trebuia satisfacute imediat. Plange pentru ca ii este foame, vrea sa fie schimbat pentru ca si-a udat scutecele, vrea sa fie tinut in brate.

Da semne prin unica modalitate pe care o cunoaste si anume plange. Daca cei care au grija de ei isi dau seama care sunt nevoile copilului el va fi satisfacut.

Daca insa cei care poarta de grija copilului nu isi pot da seama ca ceva nu este in regula cu el, copilul dezvolta o stare de anxietate primitiva. Simte si invata ca lumea nu este un loc sigur si crede ca obtinerea unei satisfaceri este o problema de viata si de moarte.

Chiar daca ne maturizam si devenim adulti, o parte ascunsa din noi se astepta ca cei din jur sa aiba grija de noi. In relatia de cuplu daca simtim ca partenerul nu are grija de noi, ne apuca teama.

Acest sistem de alarma joaca un rol important in cadrul unei relatii.

Pe masura ce copilul creste nevoile sale se diversifica. El nu stie sa spuna ce doreste, care sunt nevoile sale pentru ca nu are un vocabular format. In acesta perioada modul parintilor de a se comporta are un rol important.

De exemplu daca copilul simte nevoia sa fie singur si mama stie sa il asigure ca va fi acolo cand el are nevoie de ea, copilul invata ca lumea in care traieste este un loc sigur.

Modul in care suntem tratati are un rol crucial. Persoanele care ii ingrijesc le mutileaza independenta. Daca copilul nu este in preajma, cel care sufera este parintele.

El are de regula nevoia ca pruncul sau sa fie dependent de el.

Daca nu il lasa sa merga de exemplu in alta camera in acest fel i se refuza dreptul de a fi autonom.

Parintii absorb in acest fel personalitatea copilului, facandu-l prizonierul acestei uniuni simbiotice. In acest fel el va deveni ca adult un singuratic, cineva care respinge oamenii in mod inconstient. Ii tine la distanta pentru ca el are nevoie de spatiu in jurul sau, vrea ca libertatea sa apara si sa dispara dupa cum are chef, nu isi doreste sa fie fixat intr-o relatie.

Intr-o relatie nevoia cea mai importanta va fi de a avea un sine independent, una dintre cele mai importante intentii ascunse.

Daca parintii actioneaza contrar, respingandu-i pe copii, acestia ajung sa se simta abandonati emotional. Ajung simbiotici, adica oameni cu o nevoie insatiabila de apropiere.

Ei au intotdeauna nevoie sa desfasoare activitati impreuna cu cineva, tanjesc dupa afectiune fizica si incurajare si au nevoie permanent de un contact verbal.

In mod ironic simbioticii si singuraticii au tendinta de a forma relatii, declansand in acest fel o intrecere intre cel care impinge si cel care se lasa impins, ambii parteneri ramanand in acest fel nesastisfacuti.

Ce avem de facut pentru a putea avea o relatie implinita?

1. Ar  trebui sa intelegem ca partenerul nu poate inlocui lipsa unui parinte. Daca suntem impreuna si formam un cuplu asta nu inseamna ca el trebuie sa ne satisfaca lipsurile cu care noi am intrat in relatie, cele pe care le avem din copilarie.

2. Sa avem puterea de a intelege ca el este o fiinta dictincta de noi, cu nevoi proprii si dorinte diferite de cele ale noastre.

3. Sa ii oferim posibilitatea partenerului sa isi faca propria viata langa noi. sa ii permitem sa fie el, cu bune si cu rele. Sa incercam sa il acceptam asa cum este fara a incerca sa il schimbam dupa placul si nevoile noastre ascunse.

4. Sa incercam sa ne rezolvam problemele din copilarie. Putem face asta doar in relatie cu partenerul, beneficiind de intelegerea si suportul lui.

In copilarie modul in care am fost ingrijiti si s-a raspuns nevoilor noastre in continua schimbare ne-a afectat profund sanatatea emotionala.

Se poate ca persoanele care au avut grija de noi sa fi raspuns celor mai multe din nevoile noastre sau doar unora dintre ele, dar ca toti copii am crescut cu angoasa nevoilor neimplinite, iar acestea au revenit pe parcursul relatiilor noastre la maturitate.

Cu drag

Nicoleta Leahu

Posted on August 18, 2010 - by Nico

Care sunt armele iubirii in relatia de cuplu

Ce fericit(a) sunt….cred ca am intalnit partenerul ideal. El este cel pe care il asteptam…ma completeaza. Imi indeplineste toate cerintele. Ma face sa ma simt asa cum nimeni nu a mai facut-o…dar oare asa este?

Cum se face ca atunci cand spui asta ceva in interiorul tau se misca?

Cum se face ca atunci cand simti asta, brusc ceva in mintea ta iti semnalizeaza ca ceva nu este in regula?

Cum se face ca totusi chiar daca simti ca el sau ea este cel dorit, , brusc realizezi ca ai nevoi care nu iti sunt satisfacute?

Ceea ce tu crezi despre el si despre relatia ta se petrece doar in mintea ta. Traiai intr-un vis, realitatea ta este cu totul alta.

Ai proiectat dorintele tale, visele tale si cu stupoare realizezi ca realitatea este cu totul alta. Si uneori chiar daca stii ca nu este asa de perfect precum crezi, negi. Vrei sa faci totul pentru a fi asa cum tu iti doresti.

Ne apuca teama atunci cand ne dam seama ca totusi lucrurile nu sunt asa cum noi credeam.

Am dat si am tot dat, dar de primit nu am primit decat firimituri. Realizam ca avem nevoi nesatisfacute.

Ne scoatem armele, atacam, cerem si ce se intampla? Ne aratam disperarea. iar din disperare incercam sa folosim tot felul de tehnici negative pentru a abtine ceea ce ne dorim de la partener.

Vrem sa ne iubeasca mai mult, vrem mai multa atentie, mai multa afectiune.

Daca suntem nemultumiti devenim irascibili, critici si distanti. Atacam si il invinovatim pe celalalt.

“De ce nu…?”

“De ce faci intotdeauna…?”

“Tu niciodata…?”

Cam asa incepe atacul verbal asupra partenerului in momentul in care ne dam seama ca totusi el nu este cel pe care noi il credeam. Cautam sa facem asta doar pentru ca vrem sa incercam sa-l determinam pe partener sa fie mai cald, mai iubitor, mai afectuos, mai tandru.

Vrem si ne dorim ca el sa fie la fel ca la inceput. Il atacam crezand in sinea noastra ca daca facem asta el se va intoarce catre noi si la manifestarile de iubire de care am beneficiat la inceputul relatiei.

Ce ne face sa credem ca daca provocam suferinta partenerului acesta se va comporta mai bine?

Care sunt motivele pentru care nu putem comunica partenerului ce avem nevoie?

Ce ne impiedica sa-i spunem ca avem nevoie de mai multa afectiune, mai mult sex, libertate sau orice alt lucru?

Exista o explicatie care si pe mine m-a impresionat. Inca de mici invatam ca daca plangem obtinem ceea ce ne dorim. Ca bebelasi de exemplu nu stim sa ne exprimam nevoile prin cuvinte.

Daca aveam nevoi care nu ne erau  satisfacute ceea ce puteam face era sa deschidem gura si sa plangem. Si cu cat tipam mai tare cu atat obtineam mai repede atentia dupa care tanjeam.

Succesul acestei tehnici folosite in copilarie ne ramane impreganata in minte. Asa invatam ca daca suntem frustrati ce avem de facut este sa provocam pe cei din jurul nostru. In acest fel ne asiguram victoria. Obtinem ceea ce ne dorim putrandu-ne intr-un mod dezagreabil. Obinem atentia dupa care tanjim.

Aceasta lupta primitiva de a ne arata supararea este tipica pentru cuplurile in care partenerii lupta pentru putere.

Cand eram bebelusi in leagan, mama era cea care se apleca asupra noastra si ne intuia nevoile. Astfel noi ca si adulti am invatat ce celalalt trebuie sa stie care sunt nevoile noastre fara ca noi sa le comunicam.

Ce se intampla?

Atunci cand partenerii nu isi spun unul altuia ce nevoi au si se critica reciproc dragostea si cooperarea dintre ei dispare, iar in locul lor apare tendinta de a lupta pentru putere.

Astfel fiecare partener incearca sa il forteze pe celalat sa-i indeplineasca nevoile. Si cu toate ca stiu ca nu este bine pentru relatia lor ei persevereaza.

Fac asta pentru ca la nivel incostient le este teama ca daca nu li se raspunde la nevoi, vor muri. Cu toate ca rezultatele nu sunt cele pe care le asteapta, ei repeta comportamentul, ineficient in mare parte.

Unele cupluri raman tot timpul in aceasta stare de anxietate si ostilitate. Isi perfectioneaza abilitatea de a-si perfora scuturile de aparare unul altuia si isi distrug reciproc sufletele.

Care sunt consecintele luptei pentru putere?

Atunci cand ne luptam cu partenerul, viata de cuplu pare haotica. Nu stim de unde incep conflictele si cand se termina. Intru-un final, toate acestea duc la moartea dragostei dintre parteneri.

Socul, momentul adevarului este dureros. Ajungem sa ne intrebam cine este cel langa care stam. Credem ca viata langa el va fi o continuare a singuratatii si durerii din copilarie.

Dupa soc urmeaza negarea. Suntem atata de dezamagiti, incat nu vrem sa vedem adevarul. Facem tot posibilul sa vedem calitatile partenerului intr-o lumina pozitiva.

Negam o perioada de timp dupa care ne simtim tradati. Constatam ca cel de langa noi s-a schimbat, nu mai este cel pe care l-am cunoscut. Noi ne imaginam ca partenerul era intr-un fel, insa acum constatam cu stupoare ca el este altel. Natura lui adevarata incepe sa iasa la iveala.

In acest stadiu unele cupluri renunta la lupta, iar altele aleg sa negocieze. Isi spun cam asa: “daca tu faci asta, eu voi face asta”

Daca nici negocierea nu isi are sensul apare disperarea. Cuplurile care ajung intr-o asa etapa nu mai au speranta de a-si gasi fericirea sau dragostea in acea relatie.

In acest punct al relatiei, cele mai multe cupluri isi pierd speranta, divorteaza sau se depart. Cei care totusi aleg sa ramana impreuna incearca sa isi gaseasca fericirea infara relatiei. Foarte putine cupluri gasesc o modalitate de a solutiona lupta pentru putere.

De ce ajungem sa luptam in relatie?

Ne alegem partenerii din doua motive principale. In primul rand alegemu trasaturile persoanelor care ne-au crescut, iar in al doilea rand el compenseaza trasaturile pozitive ale noastre care au fost eliminate in perioada copilariei.

Incepem relatia crezand ca partenerul nostru va deveni un parinte surogat si ne va compensa toate lipsurile din copilarie. Credem ca tot ce trebuie sa facem este sa avem o relatie apropiata si de durata.

Ajungem sa ne dam seama ca nu avem ce ne dorim. Credem ca partenerul ne ignora intentionat nevoile.

Asta ajunge sa ne infurie, moment in care ajungem sa vedem trasaturile negative ale partenerului. Apoi incepem sa proiectam asupra lui trasaturile negative ale noastre care le-am negat.

Pe masura ce situatia se inrautateste consideram ca cea mai buna modalitate de a ne forta partenerii sa ne satisfaca nevoile este sa fim dezagreabili si irascibili asa cum eram in copilarie.. credem ca daca vom tipa suficient de mult, partenerii nostri vor veni sa ne salveze.

Daca toate astea nu functioneaza, adica daca nu ne putem ispiti, pedepsi sau seduce partenerii pentru ca ei sa aiba grija de noi, ne vom confunta cu o temere mai teribila decat oricare alta, teama de moarte.

Cu putem evita lupta pentru putere in cuplu?

Primul pas este constientizarea modului si motivelor care au stat la baza alegerii partenerului cat si a motivelor pentru care reactionam agresiv fata de partener. Trebuie sa constientizam suferintele care ne-au marcat in copilarie, cum putem sa le vindecam. In acest fel aflam cine suntem, ce fel dee partener alegem si cum vrem sa fim fericiti.

Afla cine esti tu cu adevarat, inainte a a arunca vina pentru nefericirea ta asupra partenerului tau.

Cu drag

Nicoleta Leahu

Posted on August 2, 2010 - by Nico

Care sunt motivele pentru care alegem parteneri nepotriviti

“Nu o sa ma casatoresc niciodata cu un barbat ca tata”

“Nu o sa ma insor cu o femeie dominatoare si dictatoare ca mama”

Experientele din copilarie traite in famile ne imping sa facem tot felul de juraminte legate de modul in care ne vom alege la maturitate partenerii.

Cum se face ca tot acolo ajungem?

Cum se face ca ne alegem parteneri, copie fidela a parintilor?

Cum se face ca alegerile sunt cateodata mai proaste decat ale lor?

Cum se face ca traim viata parintilor copie la indigo?

Foarte multi tineri intimpina dificultati in alegerea partenerului. Neaga si resping idea ca si-au ales parteneri care seamana perfect cu cei care ii aveau in grija cand erau mici.

De ce se intampla asta?

La nivel constient cei dintre noi care au avut o copilarie nefericita cauta doar persoane care au trasaturi pozitive, iubitori, buni, frumosi, inteligenti. Cautam doar opusul parintilor. Insa de cele mai multe ori, indiferent de intentiile noastre pozitive, suntem totusi atrasi de parteneri care au atat trasaturi  pozitive, cat si pe cele negative ale parintilor nostri. Paradoxal, cele negative sunt de regula mai puternice decat cele pozitive.

Interactionand cu partenerul ajungem uneori sa-i reprorosam “te porti cu mine ca si mama mea” sau “ te porti cu mine ca si tatal meu”.

Daca simtim ca parintii nostri nu au fost cei mai buni, in mod logic ceea ce am avea de facut ar fi sa ne alegem parteneri care compenseaza imperfectiunile de caracter pe care le-au avut ei. Cu toate astea de cele mai multe ori ne alegem parteneri care au aceleasi defecte de caracter ca si parintii nostri.

Daca de exemplu nu ne-am putut baza pe parintii nostri, am fost raniti de ei, in mod logic ar trebui sa ne cautam parteneri pe care sa ne putem baza, sprijini, parteneri care sa ne ajute sa scapam de frica de abandon interiorizata in copilarie.

Daca parintii au fost supraprotectori cu noi, ne-au sufocat, partenerul pe care ar trebui sa il alegem ar trebui sa ne ofere spatiu suficient astfel incat sa ne putem manifesta ca si personalitate.

Cu toate ca stim ce avem de facut, cu toate ca vrem ca viata noastra sa fie diferita de cea pe care au avut-o parintii nostri de cele mai multe ori facem aceleasi alegeri si uneori si mai gresite.

Undeva in sinea noastra, vrem ca credem ca vom reusi sa facem alegerea potrivita. Creierul nou pe care credem ca il avem, unul logic cedeaza totusi si lasam alegerea in seama creierului care totusi a ramas prizonierul unei anumite perioade de timp.

Cu toate ca am supravietuit acelei perioade de timp cu toate ca nu am fost satisfacuti, creierul vechi incearca sa se intoarca in trecut unde ne-am simtit nefericiti si frustrati tocmai pentru a ne putea rezolva problemele restante.

Asta inseamna ca facem aceleasi alegeri pentru ca avem de invatat niste lectii, avem de trecut niste probe pentru a fi pregatiti cu adevarat de schimbarea pe care o dorim in mod constient.

Constient ne dorim sa facem altfel de alegeri, insa partea inconstienta din noi doreste cu disperare altceva. Cautam sa ne recuparam sinele pierdut, gandurile, sentimentele si comportamentele pe care le-am tinut ascunse pentru a ne adapta la viata de familie.

Poate fiecare dintre noi am trait experiente cu parteneri care ni se pareau foarte diferiti. Ce spuneam in sinea noastra? Suntem asa de diferiti, nu ne potrivim, nu avem acelesi gusturi. Si cu toate astea undeva in noi simteam ca ne completam.

Cine ar putea sa ne ajute sa ne regasim?

Cine ar putea sa ne ajute sa ne dezvoltam partile care ne lipsesc?

Cine ar putea sa ne compenseze slabiciunile?

Cine altcineva decat cineva foarte diferit de noi, cineva cu care simtim ca nu avem nimic in comun. Daca de exemplu simtim ca avem anumite lipsuri ca de exemplu suntem niste persoane mai introverite, cum ne simtim in preajma unui partener care se deschide mai mult? Daca nu suntem niste dansatori inraiti, cum ne simtim cand partenerului ii place foarte mult sa danseze? Unii dintre noi s-ar putea simti foarte bine si ar fi foarte bucurosi sa aiba langa ei altfel de parteneri.

Toti avem slabiciuni,  toti avem defecte. Cum ne-am simti in preajma acelor persoane care ar avea aceleasi probleme si defecte ca si noi?

Alegem sa stam langa cineva care ne arata defectele sau langa cel care le compenseaza?

Daca stam in preajma unui partener care are defectele pe care le avem noi, nu facem altceva decat sa devenim mai constienti de defectele noastre, insa daca stam in preajma unui partener care are calitatile pe care le avem noi reactia poate fi foarte diferita.

Asta este ceea ce ar trebui sa ne atraga, iar daca reusim sa construim o relatie intima cu un astfel de partener putem simti o reactie foarte diferita. In loc sa fim invidiosi pe el vom constata ca el ne poate completa. Mai mult atasati emotional de acea persoana ajungem sa credem ca trasaturile sale fac parte din noi. Astfel devenim mai completi si mai impliniti. Contopindu-ne cu celalalt simtim ca devenim un intreg.

Foarte frecvent intalnim in jurul nostru perechi complementare. Unul dintre parteneri poate fi superficial si vorbaret, iar celalalt introvertit si ganditor, unul poate gandi logic, iar celalalt rational, unul poate fi un mare dansator, iar celalalt cu un corp rigid si teapan.

Acceptand un astfel de partener care ii completeaza cei doi incearca sa recupereze sinele pierdut.

Cum ne formam imaginea partenerului?

Inca de la nastere ne formam o imagine despre partenerul ideal, iar pentru a reusi sa il gasim cautam pe cineva care seamana cu parintii nostri dar si care ne compensaza acele parti din noi pe care ni le-am reprimat.

Ne cream o imagine influentata de cei care au fost in preajma noastra cand eram mici, mama, tata, frati, o bona sau rude apropiate. Am copiat imagine acelor persoane, comportamentul lor, atitudinea sau poate timbrul vocii, culoarea pielii si le-am asezat intr-un tipar. Ajunsi la maturitate ne spunem “asa vreau sa fie partenerul meu”.

Am inregistrat evenimentele pozitive si cele negative, trasaturi positive si negative. Ca urmare a acestui fapt si pentru ca noi genetic suntem programati pe negativ, ne aducem aminte mai mult lucrurile negative. De ce? Pentru ca ele au fost cele care ne-au marcat existenta.

Credem ca am intalnit partenerul ideal, si cum se face ca la un moment dat ne dam seama ca el sau ea este copia la indigo a unei persoane din familie, care avea aceleasi trasaturi negative care atunci ne-au marcat?

O parte a creierului nostru a analizat acea persoana, a comparat-o cu datele memorate si daca trasaturile pe care noi le stiam nu au corelat intre ele, nu am fost interesati. Se poate ca acea persoana sa ni se para neinteresanta. Impactul ei asupra noastra sa fie fara valoare, cand de fapt daca vrem altceva tocmai aceea este directia pe care trebuie sa mergem.

Daca ele au corelat intr-o mare masura, o consideram pe acea persoana atragatoare. Inconstient am comparat fiecare dintre noi imaginea barbatului sau femeii din mintea noastra cu cei pe care i-am intalnit si in momentul in care am gasit o asemanare, brusc ceva din mintea noastra ne-a facut sa devenim foarte interesati.

Imi vine foare usor acum im minte care erau gandurile mele in momentul in care intalneam un partener diferit de mine. Imi spuneam “nu ne potrivim”, “nu este genul meu”. De ce? Imaginea ideala a mea era aceea din fata mea, insa eu nu am putut vedea asta pentru ca imi era necunoscuta. Cu toate ca aveam momente in care mi se parea ca partenerul ales de mine era cel ideal, de fapt inconstientul meu lucra.

Am respins barbati, doar pentru ca mi se pareau plictisitori, barbati cu care eu consideram ca nu am nimic in comun.

Am renuntat la relatii care poate m-ar fi implinit si am ales sa stau cu parteneri care in mare parte erau copia fidela a tatalui meu. Am ales barbati infantili, iresponsabili si care isi duceau traiul de pe o zi pe alta. Tatal meu consuma alcool si fuma. Daca eu intalneam un partener care nu facea lucrurile astea, mi se parea un partener neinteresant. Daca nu aveau probleme, la fel, eu nu ma simteam puternica. Aveam nevoie sa fiu ca mama mea, puternica, care stie sa faca orice.

Daca ma desparteam, tendinta mea era sa ma intorc inapoi. Mama mea mi-a atras atentia asupra acestui fapt. Ea mi-a spus “tot timpul m-am intors inapoi. Asa faceam si eu, la fel ca ea.

Si cu toate ca imi dadeam seama de asta, ceva ma atragea. De fapt era ceea ce stiam eu, ceea ce cunosteam. Cei pe care i-am respins erau cei care nu-I cunosteam.

Traim cu totii intr-o zona de confort. Facem aceleasi lucuri in fiecare zi, aceleasi alegeri legate de parteneri pentru ca asta stim, asta cunoastem. Nu realizam nici o clipa ca de fapt necunoscutul ar trebui sa ne atraga si sa ne imbogateasca. E ca si atunci cand ai citit o carte, dupa ce ai citit-o o data, o mai faci inca o data? Nu, cauti sa citesti altceva.

Cum ne putem schimba?

Pentru a fi siguri ca cel ales corespunde cu imaginea ideala creata constient in mintea noastra putem face urmatorul exercitiu care va va ajuta sa aflati care sunt lucrurile care va plac si cele care nu va plac la partenerul vostru, ce v-a atras la el si ce va face sa il respingeti.

1. Scrieti pe foaie de hartie cum vrei sa fie partenerul vostru, imaginea ideal pe care v-ati creat-o in copilarie.

2. Scrieti trasaturile pozitive ale partenerului, cele care v-au atras la el.

3. Scrieti pe o alta foaie trasaturile negative descoperite in prezent.

4. Scrieti care este persoana din copilarie care v-a marcat exsitenta( parintele pe care il respingeti)

Apoi comparati intre ele trasaturile negative cu cele pozitive si subliniati trasaturile care sunt asemanatoare cu ceea ce va doriti. Unii dintre voi ve-ti constata ca cel ales are trasaturile unui cunoscut din copilarie, care v-a marcat negativ existenta. Vom constata cu stupoare ca este o copie fidela,

Foarte rare sunt cazurile in care partenerul actual se deosebeste complet de cei cunoscuti noua. De cele mai multe ori ajungem sa ne intrebam care sunt motivele pentru care traim aceeasi viata ca parintii nostri, ajungem sa facem aceleasi greseli si alegem partenerii dupa aceleasi tipare. Asta este ceea ce stim, asta este ceea ce cunoastem, asta este ceea ce ne atrage. Ce nu cunostem respingem, anulam, nu ne atrage.

Daca cineva ne respinge, asta  inseamna ca nu a avut un astfel de model. Noi credem ca ceva nu este in regula cu noi, cand de fapt problema este la el. Nu isi ofera posibilitatea sa descopere, sa cunoasca, sa aleaga.

Motivul essential pentru care ne indragostim de partenerul nostru sau facem anumite alegeri este acela ca el sau ea corespunde cu imaginea parintilor. Imaginile inconstiente sunt cele care ne domina. Cu toate ca uneori suntem inclinati sa credem ca am intalnit partenerul ideal de fapt ne inselam. El vine sa ne deschida ranile nevindecate si experimentate in copilarie.

Cu drag

Nicoleta Leahu